Ne face plăcere să vă informăm că CERTPRONAV S.A. doreşte să fie un partener de încredere în ceea ce priveşte competenţa şi calitatea serviciilor sale pentru Dumneavoastră.
Scopul acestui site este de a prezenta această societate şi de a vă pune la dispoziţie informaţii, legislaţie, publicaţii, formulare, programe de calcul etc. din domeniul naval.
CERTPRONAV S.A. este o societate independentă, imparţială, pe acţiuni înfiinţată în 2005 de un grup de specialişti în domeniul naval ce oferă servicii de elaborare documentaţii tehnice pentru construcţia, repararea şi modernizarea navelor şi platformelor de foraj şi de evaluare a stării lor tehnice conform reglementărilor internaţionale şi naţionale privind siguranţa acestor construcţii şi prevenirea poluării mediului.
Societatea utilizează pentru efectuarea serviciilor sale de bază, numai specialişti cu o foarte bună pregătire profesională, competenţi şi cu abilităţi pentru industria navală.
Serviciile acestei societăţi prestate pentru beneficiari (armatori, operatori, şantiere navale, fabricanţi de echipamente etc.) sunt supravegheate tehnic de autorităţi competente şi/sau de societăţi de clasificare recunoscute.
Pentru realizarea acestor servicii la un nivel tehnic calitativ şi de performanţă, CERTPRONAV S.A. desfăşoară activităţi de cercetare - dezvoltare - inovare realizate cu forţe proprii şi în colaborare cu colective din universităţi, institute şi laboratoare de cercetare
Vă asigurăm că depunem toate eforturile să realizăm servicii competente şi de cea mai bună calitate, iar prin intermediul acestui site vă punem la dispoziţie o documentare tehnică cu cele mai recente şi utile informaţii.
Mulţumim.
Director General,
Ing. Virgilius MANEA